Alpinism Iarna (in imagini)

Tehnica de iarna Partea I

Tehnica de iarna

Nivel 1.Tehnica clasică

Exerciţiul 1: Cum se poartă pioletul şi colţarii în rucsac

Deoarece nu folosim colţarii, îi punem de preferinţă în interiorul rucsacului într-un înveliş de pânză tare sau plastificată. Pioleţii scurţi pot rămâne în rucsac, iar cei lungi sunt ţinuţi în mână.

Dacă avem nevoie de mâini (ex. pe teren mixt), pioletul va fi prins în bretelele rucsacului: lărgim breteaua cu degetul mare şi introducem vârful pioletului între umăr şi bretea. (fig.1), trecem mânerul pioletului pe umăr şi îl aranjăm între spate şi rucsac, cu ciocul îndreptat spre spate şi lopăţica spre umăr.(fig.2)

Exerciţiul 2: Cum se merge pe zăpadă moale fără colţari

Loc: Pantele înzăpezite în care piciorul se afundă puţin

Înclinaţie: 20º - 25º

Descriere: Panta se urcă direct, cu faţa spre munte, şi se coboară direct, cu faţa spre vale. Elevul trebuie să îşi găsească echilibrul, menţinându-şi corpul perfect vertical, având grijă să nu se aplece prea mult.

Picioarele sunt depărtate, vârfurile puţin spre exterior. La coborâre, bustul trebuie aplecat în faţă. Evitaţi o poziţie prea rigidă sau aplecat în spate. Pasul trebuie să fie constant, nu prea lung pentru a nu pierde echilibrul, nici prea scurt pentru a evita ca piciorul de sus să se prăbuşească peste cel de jos. Piciorul se pune cu încredere în zăpadă. Ritmul mersului depinde de condiţia fizică.

Dacă zăpada e inconsistentă, trebuie bătătorită, apăsând cu piciorul de mai multe ori înainte de a se lăsa cu toată greutatea corpului.

Utilizarea beţelor de schi reprezintă un avantaj pentru a avea un echilibru mai bun şi pentru a reduce efortul membrelor inferioare.

Exerciţiul 3: Cum se merge pe zăpadă tare fără colţari, pe toată talpa

Loc: Pante cu zăpadă tare care pot fi penetrate doar de talpa bocancilor

Înclinaţie: maxim 25º

Descriere: Încercăm să păşim în aşa fel încât să lăsăm toată urma bocancului în zăpadă. Corpul rămâne vertical. Pasul trebuie să fie scurt, cu picioarele puţin depărtate, vârfurile puţin deschise. Piciorul de sprijin (posterior) rămâne întins (întinderea tendonului lui Ahile) (fig.3).

Tălpile sunt paralele cu panta, deci gleznele trebuie îndoite la maximum.

Atunci când panta creşte, ajunge să mărim depărtarea picioarelor.

Dacă zăpada e cu adevărat prea tare, putem să lovim zăpada cu piciorul pentru a putea pune mai bine talpa.

Acesta e un exerciţiu pregătitor foarte bun pentru tehnica utilizării colţarilor. Utilizarea beţelor de schi e folositoare pentru coordonarea mişcărilor picioarelor şi a beţelor.

Greşeli tipice:

-elevul pune picioarele pe marginile bocancului

-elevul ridică picioarele prea mult şi face paşii prea mari.

Corectare:

-exerciţii de mobilitate a gleznei

-faceţi exerciţii pe dos, la urcare şi la coborâre

-păşiţi pe urmele unui ghid alpin.

Exerciţiul 4: Coborâre cu faţa la vale fără colţari prin alunecare controlată

Loc: Pantă cu zăpadă dură, dar care poate fi penetrată de talpa bocancului.

Înclinaţie: 20º - 35º

Descriere: Coborârea se face înfigând călcâiele în zăpadă, gleznele şi genunchii sunt îndoiţi, centrul de greutate vertical pe picioare, bustul e uşor aplecat înainte. Elevul îşi va pune progresiv picioarele paralel pe pantă pentru a aluneca. Greutatea va trece de pe călcâi pe tot piciorul, provocând astfel alunecarea. Pentru a-şi menţine echilibrul elevul controlează viteza alunecării variind unghiul flexiunii gleznei. Echilibrul e menţinut prin potrivirea mai în faţă sau mai în spate a centrului de greutate.

Se recomandă folosirea beţelor de schi atât pentru menţinerea echilibrului cât şi pentru accelerarea vitezei, când alunecarea e slabă.

După ce aţi prins încredere, repetaţi exerciţiul într-o manieră mai dinamică, ca la schi: fără să patinaţi, să viraţi, să frânaţi sau să săriţi.

Greşeli tipice:

-în momentul în care sprijinul e pe călcâi, picioarele rămân întinse, iar bazinul în faţă

Sfaturi:

-scopul acestui exerciţiu este de a obişnui elevul, mai întâi cu derapajul, apoi cu alunecarea controlată.

Exerciţiul 5: Înaintarea în faţă pe toată talpa cu colţari. “Pioletul baston”

Loc: Zăpadă tare sau gheaţă moale, pante nu prea abrupte. Urcare şi coborâre.

Colţarii tradiţionali aveau colţi doar în talpă, cei frontali fiind inexistenţi sau în stare embrionară. Colţarii moderni, dotaţi cu colţi şi în faţă nu exclud înaintarea pe toată talpa care pe pante abrupte presupune o stabilitate mai mare, o viteză de deplasare mai mare şi o economie de energie.

Descriere: Urcarea se face cu picioarele uşor desfăcute pe pante nu foarte înclinate având grijă să folosiţi toţi colţii colţarilor. Pe măsură ce înclinaţia pantei creşte, deschideţi progresiv picioarele îndreptate spre exterior şi îndoiţi gleznele (fig.4).

Se obişnuieşte transferarea greutăţii corpului pe piciorul de sprijin înainte de a-l odihni pe celălalt; transferul greutăţii se obţine potrivind bazinul deasupra piciorului de sprijin. De la un pas la altul întindeţi tendonul lui Ahile al piciorului de sprijin.

Piciorul este pus cu încredere pe gheaţă. La fiecare pas, ridicaţi piciorul astfel încât colţarii să nu agaţe gheaţa/solul.

Se recomandă folosirea beţelor de schi pentru a ajuta trecerea greutăţii de pe un picior pe altul.

Repetaţi exerciţiul fără beţe pentru a vă îmbunătăţi coordonarea şi echilibrul.

Introduceţi utilizarea pioletului pe post de băţ (pioletul baston) în cazul pantelor mai abrupte.

Coborârea: Bustul aplecat în faţă, picioarele uşor depărtate, semi-îndoite, vârfurile îndreptate spre exterior.

Ca şi la urcare, înainte de a face pasul, puneţi greutatea corpului pe piciorul de sprijin, aducând bazinul într-o poziţie verticală pe acesta. Încărcaţi toată talpa piciorului uniform, nu doar vârful sau călcâiul. (fig.5)

Greşeli tipice:

-elevul nu poziţionează bazinul pe piciorul de sprijin provocând în timpul pasului un dezechilibru constant (centrul de greutate se află în afara poligonului de susţinere)

-elevul se împiedică din cauza colţilor din faţă.

Corecţie:

-a se utiliza procedeele pedagogice: de exemplu o coardă dublă întinsă pe pământ precum şinele, la o distanţă de 30 cm. Elevul va merge cu picioarele în exteriorul şinelor

Greşeală tipică:

-În timpul înaintării cu vârfurile picioarelor îndreptate spre exterior, doar colţii interiori sau din faţă penetrează gheaţa.

Corecţie: Întindeţi călcâiul lui Ahile şi depărtaţi genunchiul piciorului de sprijin înainte de a mişca celălalt picior.

Utilizarea “pioletului baston”

            Pioletul e alcătuit dintr-un vârf, din coadă şi din cap (alcătuit din lamă şi lopăţică).

            Pentru a folosi pioletul pe post de baston, se recomandă utilizarea unui piolet relativ lung.

            Descriere: Poziţia verticală a corpului, braţele relaxate de-a lungul corpului, pioletul prins de cap, cu lama în faţă, iar palma poziţionată pe lopăţică. (fig.6)

           

Vârful trebuie să se înfigă în zăpadă; pioletul este înfipt în zăpadă pe măsură ce păşim, la al doilea pas.           

            Pioletul e înfipt când piciorul opus e în faţă. În cadrul înaintării frontale, pioletul se ţine în mâna ce mai abilă.

            La coborâre, pioletul se ţine cu lama în spate (fig.7)

            La coborâre, dacă nu aveţi un piolet destul de lung, nu îl înfigeţi în zăpadă, ci ţineţi-l pur şi simplu în mână, de cap sau de coadă.

Exerciţiul 6: Înlăturarea zăpezii de pe bocanci.

            Fie că aveţi sau nu colţari, anumite tipuri de zăpadă favorizează formarea unei copite de zăpadă pe bocanci care deranjează, iar uneori e periculoasă.

            Înlăturaţi zăpada lovind scurt bocancul cu coada pioletului în timpul mersului, în timp ce laba piciorului e ridicată şi piciorul îndoit. (fig.8)

            În timpul exerciţiului, dacă sunt dificultăţi cu menţinerea echilibrului, se recomandă folosirea unui băţ de schi în mâna liberă.

            Pe o pantă abruptă unde ridicarea pioletului din zăpadă poate fi periculoasă, înlăturarea zăpezii de pe bocanc poate fi efectuată lovind piciorul de care s-a prins zăpada de călcâiul piciorului aflat pe sol.

Exerciţiul 7: Înaintarea în faţă cu colţari, pe colţii din faţă. “Pioletul sprijin”.

            Loc: Pereţi de gheaţă, panta să nu depăşească 50º

            Descriere: poziţia de bază, faţa la perete, picioarele uşor depărtate şi îndoite şi poziţia echilibrată.

            Doar colţii din faţă ai colţarilor se înfig în gheaţă. Talpa bocancului e orizontală, braţele semi-îndoite în faţa bustului, mâna cea mai puternică ţine pioletul de cap în poziţia “piolet-sprijin” (fig.9) cealaltă mână se află pe gheaţă la înălţimea umărului.

            Înainte de a face primul pas treceţi centrul de greutate pe piciorul de sprijin printr-o mişcare laterală a bazinului, apoi ridicaţi celălalt picior, punându-l mai sus decât piciorul de plecare.

            Colţii colţarilor se înfig o singură dată cu o lovitură scurtă şi bine dozată. Înaintaţi câţiva metri, apoi coborâţi în aceeaşi manieră.

            Repetaţi exerciţiul de mai multe ori pe distanţe din ce în ce mai lungi şi mai abrupte.

            Greşeli tipice:

            -Nu treceţi greutatea pe piciorul de sprijin înainte de a face pasul

            -Apropierea prea mare a bustului de pantă

            -Paşii prea mari

            -Călcâie prea ridicate (fig.10)

            -Picioare la acelaşi nivel

            -Prea multe lovituri de colţari care sensibilizează gheaţa, făcând-o mai puţin solidă.

            Utilizarea “pioletului-sprijin”

            Apucaţi pioletul de cap, având braţele semi-îndoite de-a lungul bustului, cu palma mâinii pe lopăţică cu ciocul îndreptat în faţă; ciocul atinge gheaţa la nivelul centurii, doar ca un sprijin pe pantă. Pioletul e sprijinit şi nu înfipt, şi va fi sprijinit la fiecare al doilea pas, în momentul în care piciorul opus e mai sus. (fig.11)

           

Greşeli tipice:

            -Încercarea de a înfige pioletul în loc de a-l sprijini cu forţă.

Exerciţiul 8: Alunecarea pe zăpadă şi cum se face oprirea. “Alunecarea ghemuită”

            Loc: Pantă cu zăpadă nu prea tare

            Înclinaţie: Între 30º şi 40º care se termină după câţiva zeci de metri printr-o parte plană, fără un pericol anume.

            Descriere: Coborând cu faţa la vale, cu pioletul prins de lopăţică (fig.7), ciocul orientat spre perete, vă aşezaţi şi alunecaţi câţiva metri.

            Vă întoarceţi cu faţa la perete, prindeţi pioletul de mâner cu cealaltă mână apoi înfigeţi ciocul pioletului în zăpadă la înălţimea pieptului.

            Greutatea corpului se află pe piolet care taie suprafaţa, încetinind căderea.

            Picioarele sunt desfăcute, putând ajuta la frânare.

            În cazul în care elevul are colţarii în picioare, picioarele nu trebuie înfipte în timpul alunecării pentru a evita blocajul şi răsturnarea. În acest caz frânarea se va efectua doar cu pioletul (fig.12).

            În timpul alunecării e important să ţineţi capul îndreptat în sus. Încercaţi să repetaţi exerciţiul plecând de la o cădere pe spate, cu capul în jos. În acest caz, întoarceţi-vă imediat pe burtă şi folosiţi coada pioletului pentru a pivota şi îndreptaţi capul în sus, apoi începeţi să frânaţi cu ciocul pioletului.

            E posibil să alunecaţi pe zăpadă folosind pioletul ca sprijin. Această tehnică se numeşte “Alunecare în poziţia ghemuit”.

            Din poziţia de alunecare cu faţa la vale, staţi ghemuit, prindeţi pioletul în tehnica “ghemuit” dar pe o parte, şi folosiţi greutatea corpului pentru a frâna în zăpadă. Păstraţi poziţia ghemuită şi controlaţi alunecarea prin dozarea sprijinului pe călcâie şi vârful pioletului.