Cum alegem tipul de coarda potrivit in alpinism

Cum alegem tipul de coarda potrivit in alpinism

In alpinism si escalada exista numeroase tipuri de corzi: pentru escalada pe gheata, stanca, in-door. Exista deasemenea si corzi semi-statice ce se folosesc in speologism, salvare sau linii fixe.

Corzii semi-statice vs. corzi dinamice.

            Toate corziile utilizate in escalada cu cap de coarda trebuie sa fie dinamice. Corziile dinamice se intind in momentul in care alpinistul cade, absorbind astfel socul si disipand energia generata de cadere. Corzile semi-statice evident se intind foarte putin. Ele sunt folosite in special in speologie pentru rapel sau urcarea pe coarda. Pot folosite si in escalada ca top-rope (coarda vine de sus) ,dar in acest caz coarda trebuie sa fie intinsa tot timpul.

Coarda simpla vs. corzi duble.

            Coarda simpla este conceputa astfel incat sa fie singura legatura intre alpinist si sistemul de asigurare. Sunt recomandate pentru traseele verticale drepte cu putine devieri standa – dreapta. Coarda simpla este mai usoara decat doua corzi duble folosite impreuna si este cea mai intalnita alegere a alpinistilor. Coarda simpla este marcata cu cifra “1” inserata intr-un cerc si este plasata la unul din capetele corzii. Diametrul lor variaza de la 9.8 la 11 milimetri.

            Corziile duble sunt concepute pentru a fii folosite in pereche. Corziile duble se trec alternative prin dispozitivele de ancorare pe rutele complicate, reducand frecarea corzii cu stanca si astfel prevenind ruperea ei. Corziile duble permit efectoarea unor rapeluri mai lungi si pot fi folosite doar cate una in anumite situatii, cum ar fi traversarea unui ghetar, unde riscul unei caderi majore este mai mic. Diametrul variaza de la 8.2 la 9 milimetrii si sunt identificate de simbolul “1/2” inserat intru-un cerc la unul din capete.

ATENTIE: Corziile duble se folosesc in perechi identice ca diametru, lungime, producator. Daca nu se respecta aceasta regula exista riscul ca una din corzii sa se uzele mai mult decat cealalta si sa cedeze.

Corziile “dry” vs “non-dry”

            Cand o coarda absoarbe apa devine mai grea si nu mai absoarbe la fel de bine fortele generate de o cadere. In conditii de vreme foarte rece apa din coarda poate ingheta, coadra devenind extreme de rigida si greu de manevrat, iar cristalele de gheata reduc si sarcina la care coarda rezista.  Corziile “dry” sunt tratate cu o substanta ce reduce absorbtia de apa. Aceste corzi nu se vor satura la fel de repede ca celelalte corzi, ramanand flexibile si usoare. Corziile “dry” totusi absorb si ele o cantitate mai mica de apa, iar in timp datorita utilizarii stratul protectiv se uzeaza si nu va mai avea aceleasi proprietati.

Variabilele de baza

           

• Diametrul – In general, cu cat diametrul unei corzi este mai mare cu atat ea este mai rezistenta si mai durabila. Corziile mai mici in diametru sunt mai usoare si mai facil de introdus prin carabinele folosite la asigurare, facandu-le mai populare printer alpinisti.
• Lunginea – Cu o coarda mai lunga poti sa mergi mai mult in traseu si sa faci un rapel mai lung. Corziile mai scurte cantaresc mai putin si ocupa mai putin loc in rucsac.
• Rezistenta – Corziile de alpinism au cel putin doua caracteristici afisate de producator: elongatia statica si forta maxima de impact. Elongatia statica se refera la lungimea cu care se intinde o coarda in momentul in care pe coarda este o sarcina de 80 kg . Forta maxima de impact este forta transferata alpinistului in momentul unei caderii.

O elongatie statica mai mica insemna ca o coarda nu se va intinde prea mult (acest tip de corzi sunt folosite in timpul salvariilor montane), iar o elongatie statica mare inseamna ca o coarda se va intinde mai mult, atuenand mai bine o cadere.

O coarda cu o forta maxima de impact mai mica inseamna ca asupra alpinistului se va exercita o forta mai mica, dar coarda se va alungi mai mult existand riscul ca alpinistul sa loveasca pamantul.

·        Flexibilitatea unei corzii afecteaza modul in care o coarda poate fi manevrata si cat de usor pot fi facute noduri. Desi o coarda flexibila este mai usor de folosit, in momentul unei suprasolicitarii noduriile se desfac foarte greu. Flexibilitatea este o variabila ce depinde de preferintele personale ale alpinistului.

Mentenanta corziilor

·        Coarda trebuie pastrata curate deoarece particulele de praf si pamant sunt abrasive si vor deteliora coarda. Coarda nu trebuie tinuta pe pamant si trebuie evitat calcarea pe coarda.

·        Coarda se spala cu apa rece cu un sapun fara detergent. Se usuca la aer. Cand nu folositi coarda aceasta se tine intr-un ruscac, ferita de soare, umiditate si caldura.

·        Folositi coarda doar pentru ce este destinata – Alpinism

·        Executati rapelurile corect. Folositi dispositive omologate care nu rasucesc coarda. Nu faceti rapelurile in viteza pentru ca astfel mantaua corzii se supraincalzeste si se arde!

·        Verificatii coarda cu atentie inainte de folosire. Daca observati rupture sau abraziuni schimbati coarda, viata dumneavoastra o merita!

 

Traseu Muntii Fagarasi Lacul Balea - Vf. Vanatoarea lui Buteanu

Parte din harta Muntiilor Fagarasi in care se observa punctele de acces in traseu: drumul Transfagarasean

Harta detaliata a traseului.

Descrierea traseului:

 CABANA PALTINUL (2034 m) - SAUA CAPRA (2315 m) - VÂRFUL VÂNĂTOAREA LUl BUTEANU (2507 m)

Marcaj: triunghi albastru Lacul Bâlea-Şaua Capra, cruce albastră Şaua Capra-Vârful Vânătoarea lui Buleanu. Durata: 1 oră 30 min. Durata în sens invers: 1 oră.

larna traseul este accesibil alpiniştilor.

De la Cabana Paltinul pornim spre est pe drumul spre Lacul Bâlea. Trecem prin sudul staţiei de telecabină şi prin nordul lacului iar după ce traversăm pârâul care curge din acesta, la mică distantă spre nord-est întâlnim poteca marcată cu triunghi albastru spre Şaua Caprei. Urcăm spre sud-est si după cca 40 min. ajungem în Şaua Caprei (2315m), în poteca de creastă marcată cu bandă roşie (traseul 58-59). Aici se ramifică spre nord-est o potecă marcată cu cruce albastră. Continuăm pe aceasta, prin sudul Vârfuiui Văiuga (2443m) şi după o jumătate de oră atingem Şaua Văiugii (2390m), unde întâlnim traseul 29 marcat cu punct albastru, prin Căldarea Văiugii. Urmăm creasta spre est către Vârful Capra (2494m) dar în curând o părăsim spre nord printr-o coborâre scurtă în mica şi îngusta sa Portiţa (2480m). Urmăm spre nord un segment scurt de creastă stâncoasă şi atirigem Vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507m), punctul de altitudine maximă al versantului nordic făgărăşan. Acesta oferă o extraordinară perspectivă asupra zonei centrale a masivului.

Ultima postare de iarna: "The Art of Flight"

Tehnica de iarna partea a II-a

Nivelul 2.Înaintarea clasică în traverseu

Exerciţiul 1: Înaintarea în traverseu oblic, fără colţari, pe toată talpa

            Loc: Pantă de zăpadă tare de aproximativ 25º

            Descriere: Plecând de la o anumită înclinaţie, îndoirea gleznei ajunge la maxim, deci înaintarea directă va fi imposibilă. Astfel va fi necesară adoptarea unei tehnici de înaintare în traverseu. Picioarele sunt uşor depărtate spre exterior, piciorul de sus îndreptat spre sensul deplasării, iar cel de jos perpendicular pe linia pantei (fig.13).

            Deoarece suprafaţa de zăpadă e prea tare, puteţi să loviţi scurt cu piciorul la fiecare pas, pentru ca o parte din talpa bocancului să se înfigă în zăpadă şi să aibă aderenţă. Corpul trebuie echilibrat în poziţie verticală, genunchii şi gleznele uşor îndoite şi uşor îndreptate spre vale. Pioletul e utilizat ca sprijin la urcare şi înfipt atunci când greutatea corpului se află pe piciorul dinspre vale.

            Erori tipice:

            -Elevul se apleacă spre munte şi picioarele alunecă.

            Corectare: Măriţi orientarea gleznelor şi genunchilor spre vale. Exersaţi într-o manieră mai relaxată. Nu vă sprijiniţi în piolet.

Exerciţiul 2: Înaintarea în traverseu pe toată talpa cu colţari

            Loc: Zăpadă îngheţată sau gheaţă moale cu înclinaţie de aproximativ 30º

            Descriere: Urcaţi în diagonală apăsând cu putere toată talpa bocancului şi deci toţi colţii colţarilor pe zăpadă. Pentru a efectua acest lucru e necesară îndoirea laterală a gleznei spre vale.

            Poziţia picioarelor: Piciorul de sus – în direcţia deplasării, piciorul de jos – în jos. Sprijinul pe piciorul de sus se realizează printr-o răsucire progresivă a gleznei, astfel încât toţi colţii colţarilor să se înfigă în sol în momentul de sprijinire maximă.

            Genunchiul piciorului respectiv e uşor îndreptat spre vale.

            Poziţia bustului: Uşor aplecat înainte, umerii îndreptaţi spre vale, bazinul îndoit. Cu cât panta urcă mai mult, cu atât mai mult e necesar să orientaţi vârful piciorului de jos înspre vale, pentru a înfige toţi colţii colţarilor (fig.14).

            Pioletul e utilizat ca sprijin în mâna dinspre perete, iar în cealaltă mână puteţi avea un băţ de schi, sau poate fi pusă pe coapsa dinspre vale.

            Pioletul e înfipt în acelaşi timp în care piciorul de jos se sprijină pe zăpadă. E important să efectuaţi exerciţiul în ritm: doi paşi, înfigeţi pioletul, etc.

            Greşeli tipice:

            -Elevul nu se apleacă.

            Corectare:

            -Ghidul corectează poziţia corpului elevului ţinându-l de mâini şi trăgându-l la vale. Elevul poate să se ţină de genunchiul de la vale cu mâna dinspre perete.

            Greşeli tipice:

            -Colţii colţarilor nu se înfig toţi în zăpadă şi picioarele calcă pe marginea bocancilor.

            -Îndoirea gleznei piciorului de sus nu e suficientă, vârful piciorului de jos nu e orientat destul spre vale (fig.15).

            Corectare: Concentraţi-vă atenţia asupra înclinării genunchilor spre vale.

Exerciţiul 3: Schimbarea direcţiei spre vârf

            Loc: Ca şi exerciţiul precedent

            Descriere: O dată ajuns la capătul traverseului, vă poziţionaţi cu faţa la perete, cu picioarele depărtate şi orientate spre exterior, apoi orientaţi piciorul de sus spre direcţia dorită.

            Schimbarea mâinii pe piolet se efectuează atunci când picioarele sunt îndreptate spre exterior (fig.16)

Exerciţiul 4: Înaintarea în traverseu cu picioarele încrucişate cu colţarii. “Piolet adunat”

            Loc: Pantă de gheaţă de aproximativ 35º-40º.

            În cadrul înaintării din traverseul clasic, piciorul de jos este orientat sub piciorul de sus (picioarele sunt paralele), iar în cadrul înaintării încrucişate piciorul se pune în faţa celuilalt (picioarele se încrucişează) (fig.17).

           

De la poziţia de plecare: piciorul de jos cu vârful orientat spre vale, piciorul de sus puţin mai sus şi în faţă, cu vârful orientat în sensul deplasării, încrucişaţi piciorul de jos trecându-l mai sus de piciorul de sus, cu vârful îndreptat spre vale; regăsiţi poziţia de plecare punând piciorul de jos în faţa celuilalt şi mai sus.

            Exteriorul piciorului trece în faţa vârfului celuilalt picior, iar interiorul piciorului în spatele călcâiului exteriorului piciorului.

            Forţa spre vârf se află în principal în piciorul exterior. Muşchiul solicitat de această înaintare încrucişată este cvadricepsul exteriorului piciorului.

            Bustul, uşor îndoit şi aplecat în faţă, e orientat spre vale, bazinul spre perete, genunchii îndoiţi în direcţia văii.

            Pioletul este înfipt atunci când picioarele sunt încrucişate.

            Greşeli tipice:

            -Când se încrucişează picioarele se înfig doar colţii interiori ai colţarilor.

            Corectare:

            -înclinaţi genunchiul spre vale şi îndoiţi mai mult glezna.

            Utilizarea “pioletului adunat”: în traverseu, atunci când panta devine abruptă, pioletul se ţine cu două mâini orizontal în faţa voastră. Mâna dinspre perete ţine mânerul pioletului aproape de vârf şi îl împinge în zăpadă. Mâna din exterior ţine capul pioletului, cu lama în faţă şi efectuează o tracţiune în sus.

            Pioletul e înfipt de fiecare dată când sprijinirea se face pe piciorul din exterior. (fig.18)

Exerciţiul 5: Schimbarea direcţiei cu faţa în jos

            Loc: Pante de zăpadă tare sau gheaţă cu înclinaţia de aproximativ 35º.

            Descriere: La capătul diagonalei vă întoarceţi de bună voie cu faţa în jos, având picioarele desfăcute, genunchii şi şoldurile îndoite. Din această poziţie, mutaţi pioletul şi plecaţi spre direcţia dorită încrucişând paşii. Această metodă e foarte utilă pentru ghid deoarece acesta nu pierde niciodată din vedere elevul şi în plus nu trebuie să treacă peste coardă. (fig.19, 20, 21, 22, 23)

Exerciţiul 6: Tăierea urmelor

            Zăpada tare fără colţari: Se taie cu lopăţica pioletului, ţinând pioletul în mâna cea mai puternică. În funcţie de obişnuinţă se pot sincroniza tăierea cu ritmul pasului, un pas, o tăiere etc. Pentru a se evita lovirea tibiilor cu pioletul, se recomandă efectuarea unei rotaţii a pioletului spre vale, înainte de a tăia zăpada.

            Gheaţa: Vă aşezaţi de-o parte şi tăiaţi cu lopăţica ţinând pioletul de capătul mânerului şi cu mâna din exterior.

            Tăierea urmelor se începe de jos (lovituri orizontale) şi se termină cu lovituri verticale (fig.24).

            Priză de mână: E o tăiere care se efectuează în gheaţă. Ea serveşte prinderii cu mâna atunci când trebuie escaladaţi mici pereţi de gheaţă cu un singur piolet. În funcţie de tipul de gheaţă şi pioletul folosit aceste prize de mână se taie prin lovituri scurte de piolet (fie cu ciocul fie cu lopăţica). Se recomandă tăierea mai multor prize de mână pentru a avea mai multe prize în pasaj. (fig.25)

            ATENŢIE! Dacă pasajul trebuie coborât e necesară efectuarea unor urme ca şi în desenul de alături, altfel coborârea va fi dificilă, chiar imposibilă.

Expeditie de iarna pe acoperisul lumii (varful G 2)

"Oamenii normali, oamenii destepti nici nu ar iesi afara pe o vreme ca asta, din pacate eu nu am fost acuzat nicioadata ca sunt astfel. "

 

Powered by The North Face