Tehnica de iarna partea a II-a

Nivelul 2.Înaintarea clasică în traverseu

Exerciţiul 1: Înaintarea în traverseu oblic, fără colţari, pe toată talpa

            Loc: Pantă de zăpadă tare de aproximativ 25º

            Descriere: Plecând de la o anumită înclinaţie, îndoirea gleznei ajunge la maxim, deci înaintarea directă va fi imposibilă. Astfel va fi necesară adoptarea unei tehnici de înaintare în traverseu. Picioarele sunt uşor depărtate spre exterior, piciorul de sus îndreptat spre sensul deplasării, iar cel de jos perpendicular pe linia pantei (fig.13).

            Deoarece suprafaţa de zăpadă e prea tare, puteţi să loviţi scurt cu piciorul la fiecare pas, pentru ca o parte din talpa bocancului să se înfigă în zăpadă şi să aibă aderenţă. Corpul trebuie echilibrat în poziţie verticală, genunchii şi gleznele uşor îndoite şi uşor îndreptate spre vale. Pioletul e utilizat ca sprijin la urcare şi înfipt atunci când greutatea corpului se află pe piciorul dinspre vale.

            Erori tipice:

            -Elevul se apleacă spre munte şi picioarele alunecă.

            Corectare: Măriţi orientarea gleznelor şi genunchilor spre vale. Exersaţi într-o manieră mai relaxată. Nu vă sprijiniţi în piolet.

Exerciţiul 2: Înaintarea în traverseu pe toată talpa cu colţari

            Loc: Zăpadă îngheţată sau gheaţă moale cu înclinaţie de aproximativ 30º

            Descriere: Urcaţi în diagonală apăsând cu putere toată talpa bocancului şi deci toţi colţii colţarilor pe zăpadă. Pentru a efectua acest lucru e necesară îndoirea laterală a gleznei spre vale.

            Poziţia picioarelor: Piciorul de sus – în direcţia deplasării, piciorul de jos – în jos. Sprijinul pe piciorul de sus se realizează printr-o răsucire progresivă a gleznei, astfel încât toţi colţii colţarilor să se înfigă în sol în momentul de sprijinire maximă.

            Genunchiul piciorului respectiv e uşor îndreptat spre vale.

            Poziţia bustului: Uşor aplecat înainte, umerii îndreptaţi spre vale, bazinul îndoit. Cu cât panta urcă mai mult, cu atât mai mult e necesar să orientaţi vârful piciorului de jos înspre vale, pentru a înfige toţi colţii colţarilor (fig.14).

            Pioletul e utilizat ca sprijin în mâna dinspre perete, iar în cealaltă mână puteţi avea un băţ de schi, sau poate fi pusă pe coapsa dinspre vale.

            Pioletul e înfipt în acelaşi timp în care piciorul de jos se sprijină pe zăpadă. E important să efectuaţi exerciţiul în ritm: doi paşi, înfigeţi pioletul, etc.

            Greşeli tipice:

            -Elevul nu se apleacă.

            Corectare:

            -Ghidul corectează poziţia corpului elevului ţinându-l de mâini şi trăgându-l la vale. Elevul poate să se ţină de genunchiul de la vale cu mâna dinspre perete.

            Greşeli tipice:

            -Colţii colţarilor nu se înfig toţi în zăpadă şi picioarele calcă pe marginea bocancilor.

            -Îndoirea gleznei piciorului de sus nu e suficientă, vârful piciorului de jos nu e orientat destul spre vale (fig.15).

            Corectare: Concentraţi-vă atenţia asupra înclinării genunchilor spre vale.

Exerciţiul 3: Schimbarea direcţiei spre vârf

            Loc: Ca şi exerciţiul precedent

            Descriere: O dată ajuns la capătul traverseului, vă poziţionaţi cu faţa la perete, cu picioarele depărtate şi orientate spre exterior, apoi orientaţi piciorul de sus spre direcţia dorită.

            Schimbarea mâinii pe piolet se efectuează atunci când picioarele sunt îndreptate spre exterior (fig.16)

Exerciţiul 4: Înaintarea în traverseu cu picioarele încrucişate cu colţarii. “Piolet adunat”

            Loc: Pantă de gheaţă de aproximativ 35º-40º.

            În cadrul înaintării din traverseul clasic, piciorul de jos este orientat sub piciorul de sus (picioarele sunt paralele), iar în cadrul înaintării încrucişate piciorul se pune în faţa celuilalt (picioarele se încrucişează) (fig.17).

           

De la poziţia de plecare: piciorul de jos cu vârful orientat spre vale, piciorul de sus puţin mai sus şi în faţă, cu vârful orientat în sensul deplasării, încrucişaţi piciorul de jos trecându-l mai sus de piciorul de sus, cu vârful îndreptat spre vale; regăsiţi poziţia de plecare punând piciorul de jos în faţa celuilalt şi mai sus.

            Exteriorul piciorului trece în faţa vârfului celuilalt picior, iar interiorul piciorului în spatele călcâiului exteriorului piciorului.

            Forţa spre vârf se află în principal în piciorul exterior. Muşchiul solicitat de această înaintare încrucişată este cvadricepsul exteriorului piciorului.

            Bustul, uşor îndoit şi aplecat în faţă, e orientat spre vale, bazinul spre perete, genunchii îndoiţi în direcţia văii.

            Pioletul este înfipt atunci când picioarele sunt încrucişate.

            Greşeli tipice:

            -Când se încrucişează picioarele se înfig doar colţii interiori ai colţarilor.

            Corectare:

            -înclinaţi genunchiul spre vale şi îndoiţi mai mult glezna.

            Utilizarea “pioletului adunat”: în traverseu, atunci când panta devine abruptă, pioletul se ţine cu două mâini orizontal în faţa voastră. Mâna dinspre perete ţine mânerul pioletului aproape de vârf şi îl împinge în zăpadă. Mâna din exterior ţine capul pioletului, cu lama în faţă şi efectuează o tracţiune în sus.

            Pioletul e înfipt de fiecare dată când sprijinirea se face pe piciorul din exterior. (fig.18)

Exerciţiul 5: Schimbarea direcţiei cu faţa în jos

            Loc: Pante de zăpadă tare sau gheaţă cu înclinaţia de aproximativ 35º.

            Descriere: La capătul diagonalei vă întoarceţi de bună voie cu faţa în jos, având picioarele desfăcute, genunchii şi şoldurile îndoite. Din această poziţie, mutaţi pioletul şi plecaţi spre direcţia dorită încrucişând paşii. Această metodă e foarte utilă pentru ghid deoarece acesta nu pierde niciodată din vedere elevul şi în plus nu trebuie să treacă peste coardă. (fig.19, 20, 21, 22, 23)

Exerciţiul 6: Tăierea urmelor

            Zăpada tare fără colţari: Se taie cu lopăţica pioletului, ţinând pioletul în mâna cea mai puternică. În funcţie de obişnuinţă se pot sincroniza tăierea cu ritmul pasului, un pas, o tăiere etc. Pentru a se evita lovirea tibiilor cu pioletul, se recomandă efectuarea unei rotaţii a pioletului spre vale, înainte de a tăia zăpada.

            Gheaţa: Vă aşezaţi de-o parte şi tăiaţi cu lopăţica ţinând pioletul de capătul mânerului şi cu mâna din exterior.

            Tăierea urmelor se începe de jos (lovituri orizontale) şi se termină cu lovituri verticale (fig.24).

            Priză de mână: E o tăiere care se efectuează în gheaţă. Ea serveşte prinderii cu mâna atunci când trebuie escaladaţi mici pereţi de gheaţă cu un singur piolet. În funcţie de tipul de gheaţă şi pioletul folosit aceste prize de mână se taie prin lovituri scurte de piolet (fie cu ciocul fie cu lopăţica). Se recomandă tăierea mai multor prize de mână pentru a avea mai multe prize în pasaj. (fig.25)

            ATENŢIE! Dacă pasajul trebuie coborât e necesară efectuarea unor urme ca şi în desenul de alături, altfel coborârea va fi dificilă, chiar imposibilă.